Presedintele României, Traian Basescu, a cerut astazi, 7 aprilie a.c., Parlamentului României, în temeiul articolului 77 alineatul 2 din Constitutia României, reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 112/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat si a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 112/2007 modifica substantial si completeaza rolul, scopul si atributiile C.N.P.A.S. Potrivit art. 139 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, aminteste seful statului, C.N.P.A.S. administreaza si gestioneaza sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, având astfel, ca urmare a prevederilor acestei legi, aproximativ 50 de atributii si competente, la acestea adaugându-se si alte atributii rezultate din Statutul C.N.P.A.S. prevazut în anexa H.G. nr. 13/2004, modificat si completat de H.G. nr. 73/2008. Presedintele Traian Basescu atrage atentia ca, în aceste conditii, „exista pericolul ca C.N.P.A.S. sa fie blocat în realizarea atributiilor principale pe care le are fata de pensionari si bugetul asigurarilor sociale de stat, din cauza faptului ca i s-au dat alte atributii legate de relatia cu fondurile private de pensii, pentru care exista termene si raspunderi conexe.”