Persoanele care au trecut de varsta de 70 de ani ar putea beneficia de ghisee speciale in institutiile publice si private, dar si de dreptul de a ocupa primele locuri la orice coada.
Asta daca un proiect de lege, care prevede aceste lucruri, initiat de senatori social-democrati si conservatori, printre care se numara Dan Voiculescu si Mircea Geoana, va fi votat de parlamentari si promulgat de presedintele Traian Basescu, informeaza Evenimentul Zilei.
"In tarile occidentale, seniorii au o serie de facilitati de acest fel, e drept, fara sa existe reglementari legislative in acest sens. Insa asta se intampla in tarile civilizate, la noi trebuie sa faci educatie prin lege", explica senatorul PSD Viorel Arcas, unul dintre initiatori.
El a precizat ca aplicarea acestui act normativ nu implica cheltuieli suplimentare, afirmand ca "este o chestiune mai mult de respect".
"Nu cred ca e normal ca batranii sa cada din picioare stand la coada sa-si plateasca impozitul. Intr-adevar, este o masura de educare fortata. Cu timpul, o sa fie si societatea noastra mai echilibrata si n-o sa mai fie nevoie de amenzi pentru lipsa de respect", adauga senatorul Arcas.
Proiectul de lege aflat in dezbatere in Senat prevede ca aceia care nu acorda prioritate romanilor trecuti de 70 de ani sa fie amendati cu sume cuprinse intre 5.000 si 15.000 de lei.
In schimb, sociologii nu sunt de acord cu o astfel de metoda de "educare", afirmand ca cei care nu sunt cuprinsi in aceasta lege se vor simti discriminati.
"O astfel de lege ar contrapune o categorie alteia, iar cei care nu sunt cuprinsi in lege s-ar simti discriminati. Se poate crea un val de antipatie si mai mare fata de acesti batrani din partea celor care nu vor beneficia de privilegii", crede sociologul Mircea Kivu.
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu
