Catalin Predoiu a sustinut joi, 28 mai 2009, o conferinta de presa. Redam declaratia ministrului:
Comunicat MJLC:
"Reorganizarea ministerului
Guvernul a aprobat ieri proiectul de hotarare privind reorganizarea si functionarea MJLC, inclusiv organigrama.
Hotararea de reorganizare va fi urmata de ordine ministeriale si operatiuni administrative care vor desavarsi acest proces.
Principiul de baza al reorganizarii este optimizarea fluxurilor administrative si asezarea activitatii pe piloni institutionali, dupa modelul european.
Reorganizam ministerul prin gruparea logica a activitatilor si reducerea posturilor inutile.
E momentul sa incepem o curatenie generala in minister, cine este competent ramane, cine nu - pleaca. Iar cei care raman, sa fie platiti echitabil.Prin reorganizare urmarim obiectivul eficientizarii administrative si financiare.
Estimez ca masurile de reorganizare ne vor permite sa economisim peste 1 milion de euro din bugetul anual al ministerului.
Eu cer sistemului judiciar sa accepte masurile de criza, dar impun aceesi politica si in interiorul ministerului, prin optimizare administrativa si financiara.
Reorganizarea ministerului. Masuri tehnice
Am grupat directiile din minister – pe baza complementaritatii ori a similitudinii activitatii lor – in patru directii generale, reprezentand patru piloni institutionali:
- legislatie si afaceri juridice
- cooperare
- sprijin logistic
- dezvoltare si management
Se desfiinteaza prin transformare patru directii (DRUCSM, Relatia cu MP, Auditul). Doua dintre ele se transforma in alte directii si una se transforma in serviciu.
Am desfiintat posturile de conducere care se dublau inutil. De exemplu, avem in prezent posturi de sef serviciu, peste care se suprapun postul de director adjunct si postul de director.
Desfiintam toate posturile de director adjunct din minister, adica 14 posturi.
Transformam un post de director in sef serviciu.
Am desfiintat postul de secretar general adjunct, pentru ca era inutil.
In termen de 90 de zile vom efectua o evaluare privind eficienta administrativa a aparatului si daca este cazul sa procedam la o a doua reorganizare, vom propune Guvernului pachetul de masuri necesare.
In termen de 90 de zile vom efectua o prognoza privind evolutia situatiei in domeniul cetateniei si daca este cazul vom propune Guvernului un plan de optimizare a directiei cetatenie.
Prin desfiintarea posturilor inutile de directori adjuncti, facem economii de aproximativ 400.000 euro pe an.
Prin incetarea detasarilor efectuate am facut economii de aprox. 38.000 euro/luna, respectiv aprox. 450.000 euro/an.
Magistratii din minister a caror detasare a fost incetata primeau pe langa indemnizatie, diurna, transport si cheltuieli de cazare.
Detasarea lor a fost incetata pentru ca in conditiile legale actuale costul prezentei lor in minister era prea mare. Competenta magistratilor detasati nu a fost nicio clipa pusa sub semnul intrebarii.
Am eliminat din organigrama ministerului 60 de posturi pe care le-am alocat instantelor. Aceste posturi ar fi grevat ministerul cu aproximativ 1 milion euro pe an, daca ar fi fost incadrate si finantate. Am optat nu pentru suprimarea lor, ci pentru transferul lor in folosul sistemului judiciar, care are mare nevoie de magistrati.
O sa evaluam si detasarile care mai exista in minister, costul lor curent este de aproximativ 500.000 euro/an.
In fine, vom evalua si sistemul de acordare de sporuri in minister. Spre exemplu, nu gasesc normal ca directii intregi sa primeasca sporul ANP. Vom evalua exact cine face lucrari ANP si cine nu. Apoi, legea prevede ca sporul se acorda “pana la un plafon de X%”; nu este obligatoriu ca toata lumea sa primeasca spor maxim.
Inspectia judiciara
Raportul intermediar al Comisiei din luna februarie a anului 2009, a subliniat ineficienta Inspectiei Judiciare sub aspectul sanctionarii disciplinare a magistratilor si dificultatea cu care sunt ocupate posturile vacante din cadrul acestei structuri.
De aceea, in acord cu CSM, am procedat la modificarea prevederilor privind inspectia judiciara, pentru a intari eficienta acesteia.
Masurile vizeaza:
1. stabilirea statutului inspectorilor judiciari prin fixarea unui mandat de sase ani,
2. suspendarea din functia de judecator sau procuror detinuta la instanta sau parchet, cu posibilitatea revenirii in functia de executie de judecator sau procuror la finalizarea mandatului (cu dispozitii tranzitorii pentru inspectorii aflati in functie);
4. prevederea separarii functiilor comisiilor de disciplina de cele ale Inspectiei Judiciare;
5. numirea si revocarea inspectorilor din cadrul comisiilor de disciplina sa fie de competenta CSM;
6. introducerea posibilitatii sesizarii din oficiu a Inspectiei Judiciare in legatura cu abaterile disciplinare ale judecatorilor si procurorilor si instituirea unor reguli clare de efectuare a cercetarii disciplinare;
7. modificarea procedurii disciplinare prin prevederea suspendarii acesteia in situatia in care s-a inceput urmarirea penala pentru aceeasi fapta;
8. limitarea la doua mandate de 1 an a membrilor si membrilor supleanti ai comisiilor de disciplina;
9. introducerea posibilitatii de contestare de catre petitionar si de catre inspector a solutiilor de clasare dispuse de comisii la sectiile corespunzatoare ale CSM;
10. instituirea obligatiei pentru organul de urmarire penala de a comunica CSM actul prin care dispune inceperea urmaririi penale impotriva judecatorilor si procurorilor;
11. instituirea unei modalitati unice de ocupare a posturilor de inspectori (cu excluderea posibilitatii ca unele posturi sa fie ocupate direct, prin detasare, fara examen sau concurs);
12. sanctionarea disciplinara a membrilor CSM care au calitatea de judecator sau procuror potrivit procedurii de sanctionare prevazuta pentru procurori si judecatori, fara regimul diferentiat din actuala reglementare, care nu corespunde statutului de magistrat, comun tuturora;
13. sanctionarea disciplinara a inspectorilor judiciari, potrivit procedurii de sanctionare a judecatorilor si procurorilor;
14. incompatibilitatea intre calitatea de membru al comisiei de disciplina cu alte activitati, cu exceptia celor specifice acestei calitati.
Agenda MCV
Romania a fost evaluata pozitiv pe aplicarea mandatului european de arestare. Evaluarea vizeaza aplicarea de catre magistratii romani a celei mai importante componente de acquis in domeniul penal.
La sediul MJLC a avut loc o sedinta cu toti factorii responsabili din domeniul Justitiei si Agentia Nationala de Integritate, pe tema Mecanismului de Cooperare si Verificare. in cadrul reuniunii MJLC a prezentat situatia in ansamblu asupra benchmarkurilor si au fost discutate punctele de vedere ale participantilor. De asemenea, au fost trecute in revista masurile pentru pregatirea in conditii optime a misiunilor de evaluare."
sursa: www.juridice.ro
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







