Companiile de tehnologie, media si telecomunicatii (TMT) si-au redus semnificativ investitiile in securitate in anul 2008, potrivit unui nou studiu global realizat de Deloitte Touche Tohmatsu.
A treia editie a Deloitte Global TMT Security Survey arata ca 32% dintre respondenti si-au redus bugetele pentru securitatea informatiei, in timp ce 60% dintre respondenti considera ca "au ramas in urma" sau ca au inca "de recuperat" in ceea ce priveste amenintarile de securitate (procent ce reprezinta o crestere semnificativa fata de cel de 49%, raportat in editia anterioara).
"Rezultatele din acest an indica in mod clar faptul ca firmele au lasat securitatea pe planul doi, ceea ce poate atrage consecinte importante sub toate aspectele de securitate TMT", arata studiul mentionat. "Companiile care investesc acum prea putin in securitate risca sa devina vulnerabile si incapabile sa tina pasul cu amenintarile crescande reprezentate de atacurile din ce in ce mai sofisticate si de tehnologiile emergente".
Odata cu proliferarea activelor de natura digitala, securitatea informatiilor ar trebui sa atraga o proportie semnificativa din bugetul total de IT al unei companii. Cu toate acestea, doar 6% dintre respondenti spun ca aloca pentru acest lucru 7% sau mai mult din bugetul total de IT. Procentul indica o scadere semnificativa fata de editia anterioara a studiului, cand 36% dintre respondenti au dat acelasi raspuns.Studiul arata totodata ca investitiile mai mici in securitatea informatiei impiedica firmele sa implementeze noi tehnologii de securitate. Fata de 67% in 2007, doar 53% dintre respondenti considera ca organizatia lor a implementat 'printre primele' tehnologiile noi. Companiile isi concentreaza eforturile pe optimizarea solutiilor deja existente, in loc sa investeasca in tehnologii de ultima generatie care pot fi amortizate in momentul in care economia se va redresa.
Socializarea in retea intra pe lista amenintarilor din interiorul organizatiei
Desi retele sociale precum Facebook, MySpace sau Twitter, precum si blogurile reprezinta instrumente importante de comunicare, ele sunt totodata provocari suplimentare la adresa securitatii interne a organizatiilor. Intr-o lume conectata cum este cea de astazi, amenintarile din interiorul organizatiei sunt mai mari ca oricand. Studiul arata ca "exploatarea vulnerabilitatilor din tehnologiile web 2.0" si tehnologiile de "inginerie sociala" precum pretexting-ul si phishing-ul sunt percepute ca o amenintarea la securitatea informatiei unei companii de catre 83%, respectiv 80% dintre respondenti.
Mai mult, diferentele intre generatii reprezinta un factor major de influenta in ceea ce priveste gradul de confidentialitate al datelor. Modul in care generatiile cele mai tinere de angajati TMT percep sa distribuie informatia poate forta limita legilor traditionale privind protectia datelor. In mod contrar, generatiile cele mai in varsta au o perceptie diferita fata de protectia datelor. Respondentii sunt constienti de aceasta problema, 56% dintre ei considerand ca "interpretarile culturale" reprezinta o amenintare pentru securitatea informatiei de la un nivel "mediu" pana la "foarte mare".
De asemenea, studiul atrage atentia ca, in conditiile in care noi factori de vulnerabilitate apar in permanenta, companiile TMT sunt din ce in ce mai putin increzatoare in capacitatea lor de a face fata riscurilor interne de securitate. In acest an, doar 28% dintre respondenti spun ca au "mare incredere" sau "extrem de multa incredere" in capacitatea lor de a contracara riscurile interne, fata de 51%, in 2007. In ultimele 12 luni, 41% dintre respondenti s-au confruntat cu cel putin o bresa de securitate interna.
In plus, companiile nu dispun de resursele necesare pentru a face fata problemelor de vulnerabilitate in retea care ar putea aparea. Doar 47% dintre cei chestionati au in acest moment un program de protectie a datelor, si doar 44% au un expert cu functie executiva a carui responsabilitate este protejarea informatiilor (fata de 50%, cu un an in urma). Totodata, multe companii TMT nu dispun de un program care sa monitorizeze gradul de conformitate al sistemelor de protejare a datelor (33%), un regulament scris privind protejarea datelor (28%) sau o directiva formala privind distrugerea informatiilor de natura personala (28%).
Reglementarile legislative urca in topul prioritatilor
Companiile TMT se confrunta cu o multitudine de reguli si reglementari legate de securitatea informatiei, conformitatea stricta fiind un element critic, mai ales intr-un mediu economic dificil. Esecul de conformitate poate expune compania la amenzi foarte mari si riscuri semnificative de asumare a raspunderii. Cu toate acestea, conformitatea s-ar putea dovedi insuficienta in cazul companiilor TMT, daca acestea cauta sa tempereze riscurile aferente securitatii informatiei.
Mai mult, potrivit unui procent de 67% dintre respondenti, cadrul legislativ de reglementare a securitatii informatiei este, in cel mai bun caz, "eficient pana intr-un punct". Majoritatea respondentilor (57%) cred ca nu exista fonduri suficiente si nici sprijin din partea managementului executiv senior in sensul respectarii in mod eficient a acestor reglementari legislative.
Despre studiu
Deloitte Global TMT Security Survey 2009 - a treia editie a Deloitte Global Security Survey destinat industriilor de Tehnologie, Media si Telecomunicatii (TMT) - a fost realizat in baza unei analize aprofundate, cel mai adesea prin discutii fata in fata, cu reprezentantii a peste 200 de organizatii TMT din intreaga lume. Printre respondenti s-au numarat companii cu sedii in fiecare mare regiune a lumii: America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia Pacific, Japonia, America Latina si Regiunea Carraibe.
Despre Deloitte
"Deloitte" este brand-ul sub care zeci de mii de specialisti din firme independente din intrega lume colaboreaza pentru a oferi servicii clientilor in urmatoarele domenii - audit, consultanta, consultanta financiara, managementul riscului si taxe. Aceste firme sunt firmele membre Deloitte Touche Tohmatsu ("DTT"), o uniune de firme (Swiss Verein). Fiecare firma membra ofera servicii intr-o anumita zona geografica si este supusa legislatiei si reglementarilor profesionale din tara/tarile respective. DTT contribuie la coordonarea activitatilor firmelor membre insa serviciile nu sunt furnizate de catre DTT. DTT si firmele membre sunt persoane juridice separate si independente, prin urmare acestea nu au nicio obligatie fata de celelalte firme membre. DTT si firmele membre nu isi asuma responsabilitatea fata de actele sau omisiunile celorlaltor firme membre. Fiecare firma membra DTT este structurata in mod diferit conform legislatiei nationale, reglementarilor, practicilor cotidiene si altor factori, si poate furniza servicii in zonele de activitate prin intermediul sucursalelor, filialelor si/sau altor entitati.
Despre Deloitte Central Europe
Deloitte Central Europe este o organizatie regionala de entitati grupate sub denumirea Deloitte Central Europe Holdings Limited, firma membra a Deloitte Touche Tohmatsu in Europa Centrala. Serviciile sunt furnizate de catre Deloitte Central Europe Holdings Limited , sucursalele si firmele afiliate, care sunt persoane juridice separate si independente.
Sucursalele si firmele afiliate Deloitte Central Europe Holdings Limited sunt printre cele mai importante firme de servicii profesionale din regiune si ofera servicii printr-o echipa de peste 4.000 de angajati, in mai mult de 30 de birouri din 17 tari.
Despre Deloitte in Romania
In Romania, serviciile sunt furnizate de catre Deloitte Audit S.R.L., Deloitte Tax S.R.L., Deloitte Consultanta S.R.L. si Reff & Asociatii (numite impreuna Deloitte Romania), care sunt afiliate Deloitte Central Europe Holdings Limited. Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din Romania care furnizeaza servicii in urmatoarele domenii: audit, servicii fiscale, consultanta, consultanta financiara si servicii de evaluare a riscului, avand o echipa de aproape 400 de profesionisti romani si expatriati.
sursa: www.juridice.ro
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







