Birou Avocatura - Moniana Iordachescu

 
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • green color
  • blue color

UE, la nivelul următor

E-mail Print

Tratatul de la Lisabona intră azi în vigoare, după ani de tentative nereuşite, oferind UE reforma instituţională de care avea nevoie.

Suma tuturor indeciziilor, divergenţelor şi a compromisurilor statelor membre UE, Tratatul de Reformă de la Lisabona, devine azi, după ani de blocaje şi nesfârşite negocieri, literă de lege.

Blocul comunitar îşi reformează astfel instituţiile, ameliorând funcţionarea în format extins, cu 27 de membri, şi face un pas important în căutarea influenţei globale. Planurile privind transformarea UE într-o superputere pe scena internaţională rămân însă deocamdată greu de realizat, apreciază Reuters.

Intrarea în vigoare a Tratatului este marcată, azi, de o ceremonie discretă organizată la Lisabona, la care vor participa mai mulţi oficiali europeni.

Insistenţa este mama reformei

Tratatul de la Lisabona a fost semnat în capitala portugheză pe 13 decembrie 2007. Lungul drum al reformei UE a început însă în 2003, când proiectul
 unei Constituţii, ce ar fi înlocuit tratatele- cheie ale blocului comunitar, a fost prezentat liderilor europeni.

În 2004, Consiliul European a adoptat tratatul constituţional, în 2005 însă, populaţia s-a delimitat de alegerea politicienilor. Cetăţenii francezi şi olandezi au respins Constituţia UE, aruncând blocul comunitar într-o „perioadă de reflecţie”.
 
Perioada s-a terminat în vara lui 2007, cu adoptarea actualului tratat de reformă, complementar tratatelor-cheie ale UE şi catalogat de critici drept o variantă simplificată a Constituţiei. Nu era ultimul pas.

În vreme ce 26 de ţări au ratificat documentul în parlament, România fiind printre primele, Irlanda l-a respins printr-un referendum, în iunie 2008. A fost nevoie de o repetare a votului, la care Dublinul a consimţit, condiţionat, pentru ca populaţia irlandeză să aprobe tratatul care intră azi în vigoare.

Schimbări mari şi mici

Tratatul de la Lisabona aduce puteri sporite Parlamentului UE, care va avea un cuvânt de spus, alături de Consiliul European, şi în politicile din domeniul securităţii, justiţiei şi imigraţiei. Creşte, totodată, şi rolul jucat de parlamentele naţionale în consultările pentru elaborarea legislaţiei.

Votul cu majoritate calificată din Consiliu e extins la noi domenii
 unde hotărârile erau luate în unanimitate (justiţie, afaceri interne), pentru ca procesul decizional să se desfasoare mai eficient. Din 2014, deciziile Consiliului vor fi luate pe principiul dublei majorităţi (55% dintre statele membre, reprezentând 65% din populaţia UE). O clauză a solidarităţii e introdusă, pentru ameninţări precum un atac terorist sau un dezastru natural.
 
Poate cea mai vizibilă schimbare e cea a instituirii unui preşedinte permanent al Consiliului European şi a unui diplomat-şef, ajutat de un corp diplomatic. Schimbările au scopul de a oferi UE o voce coerentă şi o prezenţă consistentă pe plan global.

După recenta desemnare a belgianului Herman Van Rompuy în funcţia de preşedinte şi a britanicei Catherine Ashton în postul de diplomat-şef al UE, diplomaţi, europarlamentari şi comentatori sunt de acord: doi politicieni anonimi nu sunt reprezentanţii de care UE are nevoie pentru a juca în prima ligă, alături de SUA şi China.

"Trebuie să admit că textul pe care l-am adoptat nu are cele mai frumoase versuri, dar oferă o proză eficientă. Dacă nu am fi avut un nou tratat, nu am fi făcut faţă extinderii UE."
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene

Autor: Adrian Cochino


sursa: www.evz.ro


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu

 

Chestionar

Cum ati ajuns pe acest site?
 

Advertising