Birou Avocatura - Moniana Iordachescu

 
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • green color
  • blue color

Comisia Juridica de la Senat adopta o forma modificata a Legii ANI

E-mail Print

Foto: ArhivaLiderii sindicali nu vor fi obligati sa isi declare averile, dupa ce marti au fost eliminate din Legea ANI aceste prevederi de catre Comisia Juridica de la Senat.

11 voturi au fost "pentru", venite din partea PSD si PNL, patru "impotriva", de la PD-L, si o abtinere, din partea reprezentantului UDMR.

De altfel, aceasta a fost singura modificare facuta de Comisia juridica a Senatului. Aceasta a avizat la finalul dezbaterilor favorabil, cu 9 voturi "pentru" si 7 abtineri (PSD), proiectul Legii ANI in forma adoptata de Camera Deputatilor, cu acest unic amendament. Legea va fi luni supusa votului in plenul Senatului.

Eliminarea prevederii prin care liderii sindicali erau obligati sa isi declare averile a fost facuta la propunerea senatorilor UNPRSorin Serioja Chivu si Corneliu Grosu, propunere sustinuta de intregul Grup al Parlamentarilor Independenti.

Acestia au motivat ca o asemenea prevedere incalca Conventia 87/1948 a Organizatiei Internationale a Muncii, privind libertatea sindicala si protectia dreptului sindical.

De asemenea, senatorii independenti mai spun ca sindicalistii nu trebuie sa intre sub incidenta Legii ANI, deoarece functiile respective nu sunt functii ori demnitati publice, iar persoanele care indeplinesc functiile respective nu au atributii in domeniul exercitarii functiilor publice, nu sunt retribuite din bani publici si nu sunt angajate, numite sau alese ca ocupanti ai unor functii de demnitate publica.

Verificarea averilor liderilor de sindicat fusese reintrodusa in Legea ANI de deputati, in ciuda protestelor Confederatiei Sindicale "Cartel ALFA" care a considerat amendamentul respectiv o metoda "comunista" introdusa de parlamentari.

Legea ANI a fost adoptata, luni, de Camera Deputatilor, cu 204 voturi "pentru", doua voturi "impotriva" - Tudor Chiuariu si Mihaita Calimente (PNL) - si doua abtineri - Daniel Oajdea (PDL) si Tudor Ciuhodaru (independent). Legea a fost adoptata in absenta deputatilor PSD, care parasisera sala la momentul votului.

Camera Deputatilor a aprobat Legea ANI

Proiectul Legii ANI a fost discutat saptamana trecuta in Comisia juridica a Camerei, aceasta adoptand, cu unanimitate de voturi, un text care reprezinta, practic, vechea forma a Legii ANI, care a fost trimisa de la Camera la Senat in sesiunea trecuta, fiind reintroduse prevederile respinse anterior de catre Senat.

Legea ANI fusese declarata neconstitutionala in 19 iulie, dupa ce judecatorii CCR au verificat aspectele semnalate de presedintele Traian Basescu intr-o solicitare de verificare a constitutionalitatii ei.

Autor: Camelia Badea 


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu

 

Chestionar

Cum ati ajuns pe acest site?
 

Advertising