La doar o saptamâna de la adoptarea sa în Camera, Legea raspunderii ministeriale ar putea fi retrasa de la promulgare. Presedintele Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, a anuntat ieri ca-i va trimite o scrisoare sefului statului, pentru a-i cere sa nu promulge legea, fiind necesara reîntoarcerea acesteia la Parlament pentru ao pune în acord cu unele prevederi din ultima decizie a Curtii Constitutionale. „Trebuie sa modificam legea asa cum s-a pronuntat Curtea si remarc ca în ultima vreme deciziile Curtii sunt mai dese decât modificarile legislative“, a declarat Olteanu. Pe de alta parte, conducerile Camerei si Senatului vor sa-i scrie si presedintelui Curtii Constitutionale, Ioan Vida, cerându-i „sa exercite un control mai strâns asupra angajatilor sai“, pentru ca Biroul de presa al Curtii sa nu mai acuze Parlamentul, prin comunicate, ca nu ar respecta deciziile acestei institutii. „Când Curtea a decis ca un articol e neconstitutional, el a fost eliminat din textul legii. Viata noastra fara unele texte a fost mai usoara, nu mai grea. Cer Curtii sa-si cenzureze mai bine atit udinile publice“, a precizat Olteanu. La rândul sau, PD-L ameninta cu noi reclamatii la Curtea Constitutionala pe tema proiectului de modificare a Legii raspunderii ministeriale, dar si a celui referitor la averile demnitarilor. Emil Boc a precizat ca PD-L nu e de acord cu introducerea avizului Parlamentului pentru trimiterea în justitie a fostilor si actualilor ministri care sunt si parlamentari, în conditiile în care pâna acum era suficienta doar aprobarea presedintelui. În acelasi timp, legea referitoare la averea demnitarilor este contestata de PD-L pe motiv ca afecteaza transparenta controlului exercitat de autoritatile statului.
Luminita Castali - Gardianul (18-03-2008)
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







